Viva la Revolucion!

Victor Ponta, demisia de onoare!

Victor PontaÎn 2011, echipa NoiElite.ro încerca o proiecție politică anticipând  rezultatele în timp urmare unor declarații politice, ambițioase ar spune unii, ale premierului de acum Victor Ponta. În articolul respectiv, Epilog…, se cita o știre aparută pe agenția de presă Mediafax al cărui titlu spune suficient: Ponta: Demisionez dacă Parlamentul îl suspendă pe Băsescu, dar la referendum nu e demis

Cauza și efectul le știm: CCR a invalidat referendumul din 29 iulie 2012! Se îndeplinește prima condiție pentru demisia de ONOARE a lui Victor Ponta – atât din funcția de premier cât și din cea de deputat în Parlamentul României. Cu câtul USL rămas în parlament, Victor Ponta rămâne premier interimar până la numirea unui nou prim-ministru, respectiv trecerea lui prin parlament. Dacă parlamentul nu votează de 2 ori un nou cabinet, președintele poate dizolva Parlamentul – vezi Art.89 din Constituția României.  Stare de fapt care se poate prelungi…prin consultările de la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare, nominalizarea unui nou prim-ministru, constituirea cabinetului, votul de investitură în parlament…etc…, ajungând astfel la termenul pentru alegerile parlamentare.

De ce ar face Victor Ponta asta? Este foarte simplu: Crin Antonescu a arătat că este la fel de răzgândac ca și Traian Băsescu: Demisionez în 5 minute vs. Mă retrag din politică dacă… . Un alt om politic precum cei doi, e prea de tot! Totodată, Crin Antonescu și-a cam dat cu stângul în dreptul în aceată campanie de demitere a președintelui Traian Băsescu!

Pe de altă parte, cei din Piața Universității au o arie largă de cerințe care implică și o asanare a politicii românești. Dacă aceștia nu se vor identifica în vreo formațiune politică deja parlamentară, mă tem că frustrările lor se vor transforma în voturi pentru formațiuni extremiste!

Și totuși, Victor Ponta poate sta calm! La alegerile din toamnă va putea să își reconfirme un nou mandat de deputat. Chiar și Crin Antonescu are șanse!

O astfel de decizie care implică demisia de onoare a lui Victor Ponta i-ar muți pe cei de la PDL, aceștia din urmă trebuind să își modereze tirul de acuzații politice.

NoiElite.ro 

Print This Post Print This Post

Reader Feedback

3 Responses to “Victor Ponta, demisia de onoare!”

  • markus says:

    ce vorbesti ma gogosarule ?
    demisia ?
    ala care 7,5 MILIOANE de voturi impotriva sa nu si-o dea ?
    mars ma si plimba ursul de foame

  • rabinul says:

    au dreptate, bai markus. si tu ai drepgate. daca acum are 7.4 mil. voturi de partea sa pentru demidterea lui base, in urma unei demusii de onoare ar mai capitaliza niste voturi…nu fi atata de pesedist infect…vezi esnta din spatele ideii…

  • Prerogativul Durex says:

    @markus
    Incearca si tu sa fi mai decent, plus k ideea nu este proasta, chiar interesanta.

Leave a Reply to markus

NonElite

Cristian Diaconescu (UNPR)

Cristian Diaconescu (UNPR)

Cum ar fi o prăjitură diplomat dacă nu ar avea frişcă? Cam fadă, nu? Ei bine, cam acelaşi gust îmi lasă, de câte ori apare, cel mai constipat politician român, ilustrul „diplomat pe grad” (cum se autodefinea) Cristian Diaconescu, [Continuare]

Tudor Ciuhodaru

Tudor Ciuhodaru

Ce poate însemna pentru cineva (T. Ciuhodaru), membru în Legislativul României, ideea de reprezentativitate? Până la ce nivel poate cineva sa sfideze încrederea și răbdarea alegătorilor lui (mai ales când este vorba de un sistem electoral [Continuare]

Daniel Oajdea

Daniel Oajdea

Anul de grație 2011, an pre electoral. Vine 2012, an plin de campanii electorale. Acum, că toată lumea știe, vede, simte și miroase zoaia politică de pe umerii PDL-ului, nu este ceva nou. Însă aproprierea anului electoral dă drumul la [Continuare]

I-News

Băsescu a găsit mamele eroine ale lui Ioan Oltean

Băsescu a găsit mamele eroine ale lui Ioan Oltean

O declarație făcută de Traian Băsescu joi seară în emisiunea de la Digi24 a trecut neobservată, deși importanța este de-a dreptul istorică: președintele a anunțat că în momentul de față, românii sunt mai mulți decât pe vremea lui Ceaușescu. Nu, n-a spus-o direct, dar o operație de aritmetică banală ne conduce implacabil la această concluzie [Continuare]

NoiElite

Andrei Filip (dr.): Cataracta – peste 70% din oamenii sănătoși dezvoltă această afecțiune după vârsta de 65 de ani

Andrei Filip (dr.): Cataracta – peste 70% din oamenii sănătoși dezvoltă această afecțiune după vârsta de 65 de ani
Operația pentru reducerea dioptriilor cu laser, împreună cu tehnica PRK, oferă siguranță și satisfacție celor care doresc să scape de ochelari. Tratamentul laser este "o minune" a medicinei moderne, permițându-ne să facem lucruri [Continuare]

Florin Buicu (USL): “Am susținut SMURD-ul și pe Raed Arafat, am ieșit și în stradă în ianuarie 2012″

Florin Buicu (USL): “Am susținut SMURD-ul și pe Raed Arafat, am ieșit și în stradă în ianuarie 2012″
În primul rând, cine este omul Corneliu Florin Buicu? Sunt medic, cadru didactic universitar și candidez din partea USL pentru funcția de deputat al Colegiului Nr. 2 Tîrgu Mureș, reprezentând cartierele Tudor, Unirii, Cornișa și 22 [Continuare]

Iulian Crăciun (ARD) – ambasadorul românilor cu handicap

Iulian Crăciun (ARD) – ambasadorul românilor cu handicap
Candidatul Alianţei România Dreaptă pentru colegiul 8 Senat, Iulian Crăciun, a declarat cu prilejul lansării candidaţilor ARD pentru sectorul 4 al Capitalei, că va fi în Parlament ”ambasadorul” persoanelor cu handicap din [Continuare]

Diana Tusa (PNL): “Cateodata, si eu ma intreb ce caut in politica”

Diana Tusa (PNL): “Cateodata, si eu ma intreb ce caut in politica”
I: Ce cauta o femeie in politica romaneasca? Diana Tusa: De ce o femeie nu poate reusi in politica? E adevarat, lumea e plina de misogini si in partid si in afara lui, dar, si in politica, la fel ca in celelalte domenii, trebuie sa lupti. Ceea ce am [Continuare]

Adrian Chis (IND.): Viseul are nevoie in acest moment de profesionalism

Adrian Chis (IND.): Viseul are nevoie in acest moment de profesionalism
I: Ce v-a facut sa va hotarati sa candidati pentru fotoliul de primar al orasului Viseu de Sus? Adrian Chis: M-am hotarat sa candidez deoarece a trecut prea mult timp de cand nu s-a mai intamplat nimic bun in orasul nostru si cred ca a sosit [Continuare]

Cornel Briscaru (USL): Nu dau pomeni electorale!

Cornel Briscaru (USL): Nu dau pomeni electorale!
Brișcaru nu se regăsește în voturile din partea celor care așteaptă pomeni electorale * PDL reprezintă cea mai mare amenințare la adresa USL-ului *  Nu are nicio slăbiciune * Are intoleranță la corupție și spagă * Nu se vede migrator [Continuare]