Viva la Revolucion!

Posts Tagged ‘Emil Boc’

Strategia lui Ponta și greșeala lui Crin

Strategia lui Ponta și greșeala lui Crin

Evenimentele din ultimele săptămâni au arătat adevărata față a lui Victor Ponta. Adevărata sa față, adică aceea de om al sistemului. Cu tot ce presupune asta, de la inevitabilele „condiționări” (unii numesc asta șantaj), la incontestabilele avantaje. Iar ca „sistemic”, Ponta nu este doar o păpușă, ci și un păpușar. Unul [Continuare]

Tamadau, Floreasca 202

Tamadau, Floreasca 202

Cine este atat de limitat intelectual ca sa nu stie la ce face referire acest titlul, Afacerea Tamadau din 1947, sfatul nostru este sa paraseasca aceasta pagina. Inca de la sfarsitul anului trecut, cand un fost vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor a fost arestat, puterea portocalie a inceput sa instaureze un [Continuare]

Un demers cu bătaie lungă: suspendarea lui Băsescu

Un demers cu bătaie lungă: suspendarea lui Băsescu

Iniţierea demersurilor privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu reprezintă o mişcare politică cu bătaie lungă care, pe cât pare de simplă (până la banalitate), pe atât ar putea deveni de eficientă, dacă va fi jucată bine. Resping din start interpretarea facilă „au lansat suspendarea să acopere gafa cu excluderea lui [Continuare]

PDL – N-ai cu cine!

PDL – N-ai cu cine!

„Mare lucru nu este de spus pentru că partidele actuale selectează candidați după criterii ne-transparente și ne-profesionale. E vorba, efectiv, de decizia unui grup restrâns de lideri care selectează, de regulă, din interiorul unei clientele politice.” Cătălin Avramescu. [Continuare]

Oajdea – un Kamikaze autohton

Oajdea – un Kamikaze autohton

Spuneam aici, subliniind eforturile nesusținute ale deputatului PDL Daniel Oajdea, că dincolo de cadrul legal există tentative de intimidare ale domniei sale de a pune mâna pe o listă destul de interesantă. Știm cu toții că social media poate duce la un snowball-efect cu efecte pe termen lung. Există totuși o probabilitate ridicată ca [Continuare]

Daniel Oajdea

Daniel Oajdea

Anul de grație 2011, an pre electoral. Vine 2012, an plin de campanii electorale. Acum, că toată lumea știe, vede, simte și miroase zoaia politică de pe umerii PDL-ului, nu este ceva nou. Însă aproprierea anului electoral dă drumul la mișcări și strategii politice interesante, deloc avizate din punct de vedere intelectual. Subiectul [Continuare]

Ce au Vasile Blaga și Barack Obama în comun?

Ce au Vasile Blaga și Barack Obama în comun?

Update – 15.02.2011 – Vezi video jos! Pentru orice politolog, o astfel de întrebare ar crea puțină nedumerire, el încercând în primul rând să evidențieze diferențele ideologice și statutul lor în partidele mamă pe care le reprezintă. Cu siguranță diferențele sunt multe, vizibile și ușor de argumentat. Însă când [Continuare]

Năstase: “Şansele noastre sunt minuscule câtă vreme decizia e concentrată în mâna lui Traian Băsescu”

Năstase: “Şansele noastre sunt minuscule câtă vreme decizia e concentrată în mâna lui Traian Băsescu”

Direcţia e greşită, iar tăierile de pensii şi salarii nu vor scoate ţara din criză. Şi suntem în criză pentru că, de luni de zile, bugetul este furat de oameni care trebuie acum să îşi recupereze banii cheltuiţi în campania electorală. Băsescu şi Boc ar spune orice pentru a abate atenţia de la cât de [Continuare]

PDL

PDL

STATUTUL PDL   Titlul I. Dispoziţii generale 1. Denumirea, obiectivele şi membrii partidului 1A. Denumirea şi însemnele partidului Art. 1. (1) Denumirea partidului este Partidul Democrat Liberal. (2) Denumirea prescurtată a partidului este PDL. Art. 2. Partidul Democrat Liberal este persoană juridică de drept public. Partidul Democrat [Continuare]

Sever Voinescu (PDL)

Sever Voinescu (PDL)

Sever Voinescu Categorie: NoiElite Formaţiune: Partidul Democrat Liberal Deputat – circumscripţia electorală nr.31 Prahova, colegiul uninominal nr.10 Activitate în Legislativ, Camera Deputaţilor: (sursa aici) Luări de cuvânt în plen: 32 (în 25 şedinţe) - declaratii politice*: 1 * – numai declaratiile politice facute în [Continuare]

NonElite

Cristian Diaconescu (UNPR)

Cristian Diaconescu (UNPR)

Cum ar fi o prăjitură diplomat dacă nu ar avea frişcă? Cam fadă, nu? Ei bine, cam acelaşi gust îmi lasă, de câte ori apare, cel mai constipat politician român, ilustrul „diplomat pe grad” (cum se autodefinea) Cristian Diaconescu, [Continuare]

Tudor Ciuhodaru

Tudor Ciuhodaru

Ce poate însemna pentru cineva (T. Ciuhodaru), membru în Legislativul României, ideea de reprezentativitate? Până la ce nivel poate cineva sa sfideze încrederea și răbdarea alegătorilor lui (mai ales când este vorba de un sistem electoral [Continuare]

Daniel Oajdea

Daniel Oajdea

Anul de grație 2011, an pre electoral. Vine 2012, an plin de campanii electorale. Acum, că toată lumea știe, vede, simte și miroase zoaia politică de pe umerii PDL-ului, nu este ceva nou. Însă aproprierea anului electoral dă drumul la [Continuare]

I-News

Băsescu a găsit mamele eroine ale lui Ioan Oltean

Băsescu a găsit mamele eroine ale lui Ioan Oltean

O declarație făcută de Traian Băsescu joi seară în emisiunea de la Digi24 a trecut neobservată, deși importanța este de-a dreptul istorică: președintele a anunțat că în momentul de față, românii sunt mai mulți decât pe vremea lui Ceaușescu. Nu, n-a spus-o direct, dar o operație de aritmetică banală ne conduce implacabil la această concluzie [Continuare]

NoiElite

Andrei Filip (dr.): Cataracta – peste 70% din oamenii sănătoși dezvoltă această afecțiune după vârsta de 65 de ani

Andrei Filip (dr.): Cataracta – peste 70% din oamenii sănătoși dezvoltă această afecțiune după vârsta de 65 de ani
Operația pentru reducerea dioptriilor cu laser, împreună cu tehnica PRK, oferă siguranță și satisfacție celor care doresc să scape de ochelari. Tratamentul laser este "o minune" a medicinei moderne, permițându-ne să facem lucruri [Continuare]

Florin Buicu (USL): “Am susținut SMURD-ul și pe Raed Arafat, am ieșit și în stradă în ianuarie 2012″

Florin Buicu (USL): “Am susținut SMURD-ul și pe Raed Arafat, am ieșit și în stradă în ianuarie 2012″
În primul rând, cine este omul Corneliu Florin Buicu? Sunt medic, cadru didactic universitar și candidez din partea USL pentru funcția de deputat al Colegiului Nr. 2 Tîrgu Mureș, reprezentând cartierele Tudor, Unirii, Cornișa și 22 [Continuare]

Iulian Crăciun (ARD) – ambasadorul românilor cu handicap

Iulian Crăciun (ARD) – ambasadorul românilor cu handicap
Candidatul Alianţei România Dreaptă pentru colegiul 8 Senat, Iulian Crăciun, a declarat cu prilejul lansării candidaţilor ARD pentru sectorul 4 al Capitalei, că va fi în Parlament ”ambasadorul” persoanelor cu handicap din [Continuare]

Diana Tusa (PNL): “Cateodata, si eu ma intreb ce caut in politica”

Diana Tusa (PNL): “Cateodata, si eu ma intreb ce caut in politica”
I: Ce cauta o femeie in politica romaneasca? Diana Tusa: De ce o femeie nu poate reusi in politica? E adevarat, lumea e plina de misogini si in partid si in afara lui, dar, si in politica, la fel ca in celelalte domenii, trebuie sa lupti. Ceea ce am [Continuare]

Adrian Chis (IND.): Viseul are nevoie in acest moment de profesionalism

Adrian Chis (IND.): Viseul are nevoie in acest moment de profesionalism
I: Ce v-a facut sa va hotarati sa candidati pentru fotoliul de primar al orasului Viseu de Sus? Adrian Chis: M-am hotarat sa candidez deoarece a trecut prea mult timp de cand nu s-a mai intamplat nimic bun in orasul nostru si cred ca a sosit [Continuare]

Cornel Briscaru (USL): Nu dau pomeni electorale!

Cornel Briscaru (USL): Nu dau pomeni electorale!
Brișcaru nu se regăsește în voturile din partea celor care așteaptă pomeni electorale * PDL reprezintă cea mai mare amenințare la adresa USL-ului *  Nu are nicio slăbiciune * Are intoleranță la corupție și spagă * Nu se vede migrator [Continuare]